Skip to content
Menu

Există cu adevărat virginitatea?

Hei. Există cu adevărat virginitatea? Mi-am pus de multe ori întrebarea asta și am ajuns la același răspuns mereu, și anume că nu, deoarece nu există un consens universal asupra ei. Voi ce spuneți?

virginitatea-nu-i-o-cescuta-sexul-vs-barzaSalut, mulțumim pentru întrebare și comentariu. Virginitatea este un concept destul de complex și ne bucurăm că ai întrebat despre asta.

Atunci când creștem și ne dăm seama că, printre altele, suntem și ființe sexuale, virginitatea pare să fie un concept care gravitează mereu asupra noastră și uneori pune multă presiune pe noi. Ni se dă de înțeles că virginitatea este ceva valoros, ceva ce avem și dăm altcuiva sau luăm de la altcineva, sau e o stare în care suntem și la care nu ne mai putem întoarce de la un punct încolo. Acel punct este definit de momentul în care am făcut sex prima oară, mai exact momentul în care penisul a penetrat vaginul pentru prima oară. Ei bine, asta este o definiție, să îi spunem, culturală a virginității, transmisă de la o generație la alta, care însă limitează mult experiențele reale pe care oamenii le au din punct de vedere sexual și care nu are nicio legătură cu anatomia feminină.  Hai să vedem de ce.

 

Penis în vagin! Penis-penis  în vagin!

În primul rând, după cum spuneam, virginitatea, sau mai degrabă încetarea ei, se bazează pe sexul definit ca penetrarea vaginului de către penis. Dar să fie asta oare singura modalitate prin care putem să facem sex?

largeMai există așa, în ordine aleatorie: sex oral, sex anal, sex cu jucării sexuale, persoane care au vagin și fac sex împreună, persoane care au penis și fac sex împreună (deci, în ambele cazuri, fără să existe penetrare penis-vagin), masturbare reciprocă. Acestea sunt doar câteva exemple de tipuri de sex pe care unele persoane le pot face înainte să/fără să facă sex de tip penis în vagin. Dar dacă ne uităm la definiția culturală a virginității observăm că ea nu se aplică și acestor situații. Mai sunt  atunci virgine persoanele care au făcut aceste tipuri de sex (dar nu au făcut sex de tipul penis în vagin)? Hm, complicat! Deci putem fi de acord că la nivel de societate, împărtășim o definiție culturală a virginității (din nou, penis în vagin) care e limitată și restrictivă.

Pe lângă definiția asta generală, virginitatea este și un concept personal. Numai noi putem decide ce înseamnă și ce nu, în funcție de așteptările și experiențele noastre și de modul în care ne raportăm la acestea. Unii oameni decid să nu le pese de virginitate, adică să nu o aleagă drept concept care să le ghideze alegerile. Pare greu de crezut, știu, dar pentru unele persoane nu e important să își analizeze experiențele în funcție de virginitate.

Și totuși, pentru mulți dintre noi, ideea de virginitate e destul de importantă și face parte din viețile noastre. Dacă ne gândim la virginitate ca fiind starea de a nu mai fi făcut sex, atunci dispariția virginității depinde doar de cum fiecare dintre noi definește sexul. Unele persoane vor defini sexul în jurul unui act, de exemplu, prima oară când fac sex oral. Pentru alți oameni, „prima dată” poate însemna primul act sexual care a avut loc cu consimțământul persoanelor implicate. În logica asta, dacă o persoană a avut primul act sexual în urma unui viol sau al unui abuz, aceasta persoană poate alege să se considere în continuare virgină până la primul act sexual la care a participat din propria voință, pentru că violul sau abuzul înseamnă lipsa consimțământului.

Cu alte cuvinte, sunt atât de multe definiții pentru sex și virginitate pe cât există oameni pe planetă.

Marfa și banii

sexul-vs-barza-virginitateDin păcate, definiția culturală a virginității de care vorbeam anterior a dominat de-a lungul timpului, de cele mai multe ori, în defavoarea fetelor. După cum poate știi, mult timp – cu repercursiuni palpabile până în prezent – fete și băieții/ femeile și bărbații nu au fost egali.

Asta începe acum zeci de mii de ani, când bărbații dețineau toate bunurile și resursele, iar femeile nu dețineau nimic. Copiii erau văzuți ca o sursă de mână de lucru, și era important pentru bărbat să se asigură că mâna de lucru îi aparține lui, adică că sunt copiii lui. Pentru că nu existau metode de contracepție, a controla când/cu cine o fată face sex era un fel de-a fi sigur de paternitate. De-asta virginitatea era importantă.  Dacă ajungem în Franța pe vremea lui Napoleon Bonaparte, fetele și femeile erau considerate minore în fața legii. Nu puteau decide cu cine se căsătoresc și nu putea avea nicio proprietate. Deci căsătoria era un aranjament între doi bărbați: tatăl fetei și viitorul soț. În mare, era o tranzacție: eu îți dau o fată virgină ca să poți să faci copiii tăi cu ea, tu îmi dai bani.  Deci fetele virgine valorau (financiar) pur și simplu mai mult decât cele care nu mai erau virgine. Valorizarea financiară a virginității fetelor se întâmplă și în ziua de astăzi în multe comunități din România și din alte țări.

Superpuritate

alb-virginal-virginitate-sexul-vs-barzaUnde nu mai există această valorizare financiară, există încă o valorizare simbolică.  De exemplu țin minte că am auzit o conversație cât eram mică (adică acum vreo 15 ani) între o mamă de fată și o altă persoană. Mama  de fată a zis, citez (că mi-a rămas tatuat pe creier): „Dacă ăla a stricat-o, ce să mai fac cu ea?”. Deci acum 15 ani în România urbană de provincie, oamenii încă gândeau în felul ăsta. Pentru valorizarea asta simbolică a virginității încă există. În varianta ei cea mai soft, virginitatea este asociată cu „puritate”, iar non-virginitatea cu o stare impură – „ăla a stricat-o”, „aia e o stricată”. DAR, în același timp, pierderea virginității în cazul băieților era/este văzută ca un semn de bărbăție și putere. Cât de mult limitează aceste percepții experiențele oamenilor, fără să ia în calcul emoțiile, temerile și complexitatea trăirilor noastre! 🙁 🙁 🙁

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nu neapărat mult, dar ceva despre himen să înțeleagă toată lumea

Diferite forme pe care le poate avea himenul
Diferite forme pe care le poate avea himenul

Toate aceste concepții culturale legate de virginitate au putut dura și din cauza lipsei de cunoștințe despre anatomia feminină. Mulți oameni încă cred că himenul este o membrană dură, care acoperă în totalitate deschiderea vaginală, că această membrană dură se rupe prima dată când o fată face sex cu penetrare și că fata trebuie neapărat să sângereze. FALS!

Himenul nu se rupe, el este este elastic și se întinde. majoritatea fetelor NU sângerează când fac pentru prima dată sex cu penetrare. Dintre fetele care sângerează, asta are mult mai multă legătură cu faptul că sunt încordate și nu sunt excitate, iar vaginul lor nu este lubrifiat, caz în care pot apărea niște microrupturi în himen și poți sângera. Dar asta cu microrupturile nu ține numai de prima dată, ci se poate întâmpla și la a 1000 a oară când faci sex dacă nu ești relaxată. În afara unor cazuri rare, himenul nu acoperă de tot vaginul, doar încercuieste pereții vaginali de la intrarea în vagin (altfel cum ar putea menstruația să iasă din corpul nostru?). Potrivit Asociației suedeze pentru educație sexuală, himenul rămâne în corpul fetelor toată viața lor. Când faci sex cu penetrare, himenul nu se rupe și dispare, doar se întinde puțin, dar rămâne acolo. Deci nu există de fapt „dezvirginare”.

Băieții și virginitatea

fratii-jonas-sexul-vs-barza-educatie-sexuala
Cei trei frați Jonas au purtat inele de puritate – forma lor de-a promite că nu vor face sex până la căsătorie. Ce s-a întâmplat când au renunțat la ele? Nimic.

Ce înseamnă virginitatea la băieți? E o întrebare pe care merită să ne-o punem. În unele comunități și culturi se pune presiune și pe băieți să fie virgini până când se căsătoresc. Numai că până și în culturile în care virginitatea e importantă, băieții nu sunt de regulă pedepsiți că nu mai sunt virgini înainte de căsătorie, în timp ce pentru fete o astfel de situație are consecințe palpabile, care variază de la „familia mea e supărată pe mine” la „familia mea crede că nu mai valorez nimic” la „familia mea vrea să mă ucidă cu pietre pentru că i-am dezonorat făcând sex”.

Pierderea virginității la băieți este asociată de regulă tot cu sexul de tip penis în vagin. Numai că ei sunt cei aflați în poziție de putere. De exemplu, dacă un băiat și o fată care nu au mai făcut sex cu penetrare până acum fac pentru prima oară sex cu penetrare împreună, tindem totuși să interpretăm că fata a „pierdut” ceva – propria-și puritate, etc., iar băiatul a „câștigat” ceva – propria-și bărbăție, închipuita bătălie pentru virginitatea fetei, experiență.

 

 

 

 

 

 

 

 

„Ruperea aței”

 

penis-ruperea-atei-sexul-vs-barza-educatie-sexualaLa nivel anatomic, „dezvirginarea” băieților este asociată cu  decalotarea glandului penisului aka „ruperea aței”. E vorba despre desprinderea prepuțului de pe vârful (glandul) penisului și  scoaterea la iveală a frâul prepuțului (ața). Decalotarea prea bruscă poate uneori durea puțin. În plus, frâul prepuțului  poate fi uneori întins în timpul sexului. La fel, asta poate durea puțin, fie primele dăți, fie de fiecare dacă când nu ești excitat.

 

 

O fată virgină aș vrea și eu. Da, la pachet. Dar dați-mi una nouă, vă rog, n-o vreau pe cea de pe raft

 

Britney și Justin au spus că vor rămâne virgini până la căsătorie. După ce s-au despărțit, Justin a declarat că au făcut totuși sex. El a devenit un erou macho, ei i s-a stricat reputația.
Britney și Justin au spus că vor rămâne virgini până la căsătorie. După ce s-au despărțit, Justin a declarat că au făcut totuși sex. El a devenit un erou macho, ei i s-a stricat reputația.

Din cauza lipsei de informații legate de anatomia feminină, himenul a fost mult timp interpretat ca fiind un soi de „ambalaj” al virginității fetelor, care odată rupt arată că fetele nu mai sunt „pure” și „noi”. Despre scopul anatomic al himenului cercetătoarele și cercetătorii nu sunt siguri.  Un răspuns este că himenul este un țesut rămas din dezvoltarea fetusului. Altul, că atunci când fetele încă culegeau fructe din pădure și vânau mamuți 🙂 și purtatul de haine era opțional, era important pentru corp să existe o mică protecție împotriva bacteriilor care ar fi putut ajunge în vaginul încă nematurizat al fetelor aflate încă înainte sau în timpul pubertății.

Revenind la băieți, cei mai mulți dintre ei își decalotează penisul prin atingerea penisului/masturbare. Și multe fete își întind himenul prin atingere/masturbare. Decalotarea penisului și întinderea himenului sunt procese similare prin care organele noastre genitale trec pe măsură ce noi creștem și devenim activi sexual. Totuși, noi la SEXUL vs BARZA primim de departe muuuult mai multe întrebări de la fete îngrijorate că se masturbează și își „pierd” virginitatea, decât de la băieți preocupați de starea virginității lor. 

Acum că știm mai multe despre himen și despre decalotarea penisului, ne putem da seama că felul în care gândim despre virginitate are mai puțin de-a face cu anatomia și mai mult cu felul cum noi interpretăm anatomia în funcție de valorile noastre culturale. În condițiile în care, din punct de vedere istoric, fetele erau valorificate pentru virginitate, a fost ușor ca himenul să fie interpretat ca un mijloc de verificare a virginității. În același fel, s-a ajuns și la faptul că virginitatea băieților nu e o chestiune intens dezbătută.

Noi definim!

noi definim virginitatea sexul vs barza educatie sexuala

Experiențele noastre, ale fiecăreia și fiecăruia dintre noi, sunt cele care contează. Nu viziunile cele mai populare la x moment în societate. Până la urmă, conceptele se nasc din experiențele oamenilor, și nu invers! Așa și cu virginitatea.

În concluzie, nu am zice că întrucât nu s-a ajuns la un consens universal asupra ei, atunci virginitatea nu există. Nu trebuie să existe un consens pentru ca o experiență să fie validată. În plus, lipsa consensului demonstrează tocmai diversitatea experiențelor și trăirilor noastre sexuale. Din contră, am zice că virginitatea există dacă TU vrei ca ea să existe ÎN VIAȚA TA, în modul în care TU ALEGI să o definești! Cam așa ne gândim noi :).

Irina Dimitrade și Adriana Radu