Skip to content
Menu

Ce să fac ca să nu mai fiu așa nerăbdatoare despre prima menstruație?

O întrebare foarte bună de pe ask.fm-ul nostru, la care răspundem aici.

Cum pot sa nu mai fiu așa nerăbdătoare să-mi vină menstruația? 

Prima menstruație se mai numește „menarhă”. De la menarhă, menstruația va rămâne alături de tine până pe la vârsta de 50 de ani, când se va opri. Momentul când nu mai ai menstruție se numește asta de numește „menopauză”. Deci va fi alături de tine vreo 35 de ani. Muuult timp, da :).

Menstruația este unul dintre semnele pubertății, al faptului că al tău corp crește și că se va dezvolta foarte repede într-o perioadă foarte scurtă. Pentru unii oameni asta e puțin înfricoșător, alții de-abia așteaptă. De-asta unele fete nu vor deloc să aibă menstruație, altele sunt oarecum curioase, altora li se pare foarte cool și sunt nerăbdătoare, ca tine.

Până când schimbare asta va avea loc, încearcă să te gândești la corpul tău acum, să fii recunoscătoare că ești sănătoasă. Poți folosi timpul informându-te mai mult despre menstruație – de exemplu poți vorbi cu medicul de familie.

Sunt multe lucruri de aflat despre menstruație. Știai că, de exemplu, în SUA, se obișnuiește uneori ca pentru fetele care au menstruație pentru prima dată să se organizeze o „period party”, adică o petrecere pentru menstruație, la care participă rudele de sex feminin și prietenele? În India, fetele primesc cadouri când au prima menstruație. Poți să plănuiești și tu o mică întâlnire cu prietenele tale și/sau cu mama, sora, verișoarele tale în care ele să îți povestească despre experiențele lor.

Sau poți asculta cântece care vorbesc despre menstruație. Uite, îl știai pe acesta?