Skip to content
Menu

Cine nu vrea să știi ce e masturbarea? Parlamentul Român

Pentru că senatorii români sunt „pudici” (ha!), au respins la începutul lunii proiectul de lege care ar fi transformat materia „educaţia pentru sănătate“ dintr-o disciplină opţională, într-una obligatorie.

Senatorii? Pudici

Cum mai bine să-i scoatem din falsa pudoare decât şocându-i? Adevărul e că tinerii români au nevoie de educaţie sexuală. De unde ştiu? Pentru că au întrebări, pe care ni le trimit nouă, SEXUL vs BARZA pe ask.fm/ASKvsBARZA. Multe din întrebări sunt cele de bază, foarte importante şi ele:

„Buna, am 14 ani,sunt virgina,imi curge un fel de mazga din vagin galben transparenta, am o boala?”

„Buna ! Eu am 12 ani , nu mi s-a aparut menstruatia , dar , m-am mai uitat la filme xx si imi vibram vaginul cam o data pe saptama .. Sa imi fac griji ??”

„Daca ma masturbez e adevarat ca am pierderi de memorie si innebunesc?” „hei ^^ este adevarat ca daca faci sex si ai sub 18 ani o sa faci cancer vaginal? multumesc”

„Buna, ce sfaturi imi puteti recomanda daca ‘ imi dau drumul prea repede’ ……. (baiat)”

„Buna,sunt baiat si am 15 ani si am sani,daca pot spune asa,sunt de la grasime asa cred eu,si sunt si putin mai plinut,ce zici,daca ma apuc de sala si las dulciurile,fast-food-ul si chestiile grase,pot sa-mi revin,sa slabesc si sanii sa-mi dispara?”

Alte întrebări sunt complexe şi arată că unii tineri citesc mult şi se informează pe cont propriu, dar tot au nevoie de răspunsuri personalizate şi ajutor: „Mastrubare clitoridiana de mica mi-a afectat oare labiile mici, tinand cont ca eram virgina? labiile mele mici sunt mai mari decat cele mari, iar clitorisul si preputul ies in evidenta foarte mult…” „Buna ziua, ma intrebam daca este valid sa ma consider pansexuala desi nu am intalnit irl nici o persoana nonbinara?” Şi întrebările tot vin, după cum ați văzut în clipul de mai sus.

Ministerul Educaţiei? Pudici

Educaţia pentru sănătate conţine şi noţiuni de educaţie sexuală. De fapt, nu chiar. Ministerul Educaţiei, pudic şi el, a clarificat, în răspunsul la o listă de întrebări pe care le-am trimis-o, că ”[î]n programele şcolare ale opţionalului Educaţie pentru sănătate nu există capitolul Educaţie sexuală, ci capitolul Sănătatea reproducerii şi valorile familiei” (scrisul îngroşat şi cu italice aparţine biroului de presă al Ministerului Educaţiei).  Din partea mea îi pot spune cum vor, atâta timp cât există un pic de informaţie în şcolile româneşti pe aceste teme.

Din păcate, dacă această materie nu este obligatorie, şansele sunt slabe ca informaţia să ajungă la tineri. Capitolul „Sănătatea reproducerii şi valorile familiei” se regăseşte în programele şcolare ale opţionalului Educaţie pentru sănătate (aprobat prin OMECS nr. 4496/2004) pentru toate clasele (I-XII). Informaţiile pe aceste teme sunt introduse treptat, potrivit vârstei copiilor. Potrivit Ministerului Educaţiei, în acest moment, 12% din cei 2.900.000 de elevi din sistemul preuniversitar au ca opţional educaţia pentru sănătate. Informaţii referitoare la numărul de activităţi centrate exclusiv pe educaţie sexuală nu există la nivel naţional, ci se centralizează la nivel de judeţ.

Profesorii? Pudici

Pe teren, puţini profesori se mobilizează pentru prezenţa acestui opţional în şcolile lor, pentru că le lipseşte pregătirea pedagogică care i-ar ajuta să susţină lecţiile pe teme de educaţie sexuală. Unii predau această materie, dar sar chiar aceste capitole sau le prezintă neprofesionist. Situaţia este similară în cazul unora dintre profesorii de biologie, care ar trebui  să predea noţiuni de anatomie, fiziologie şi igienă umană în clasa a VII-a şi a IX-a. La fel este şi pentru profesorii de dirigenţie, care ar trebui, ca parte a programei de liceu, să le vorbească tinerilor, de exemplu, despre „identificarea relaţiei dintre calităţile personale, valorile personale şi reuşita personală”, sau despre „exploatarea sexuală”. Deşi există acestă lipsă de pregătire pedagogică,  în lipsa voinţei pentru o strategie clară pentru educaţie sexuală, consider că a construi pe structurile deja existente, ca opţionalul „Educaţie pentru Sănătate”, ar fi fost un pas intermediar bun.

Iar statul român  s-a decis să nu-l facă.